Ioana Orzan

BIOGRAFIE

Cu toate că rezultatele vorbesc de la sine, îndoiala este mai ușor de crescut decât încrederea. 

Este mult mai la îndemână să te îndoiești de ceea ce fac eu decât să ai încredere în mine. 

Și prin această acțiune îmi doresc să spulber din îndoială. 

Eu sunt Ioana Orzan.

Femeie, mamă de doi băieți și om trecut prin multe în viață.

„Pitbull” uman, care a fost mușcată și a mușcat din viață pentru a supraviețui și pentru a crește astfel încât să creez frumos. Dezvoltarea mea personală mi-a adus beneficii uriașe și m-a pus în contexte deosebite din care am avut doar de învățat, ca om, ca profesionist.

La nivel profesional dețin toată experiența pe care oamenii cu diplome o caută pentru a deveni relevanți/specialiști în domeniul lor. 

Sunt o supraviețuitoare. Spun asta pentru că viața m-a pus încă din copilărie în fața unor experiențe traumatizante, cu abuzuri fizice și psihice, depășite cu mult efort, muncă și iar muncă.

Sunt o furtună de emoții și acțiuni. Reacționez fără filtru, vorbesc sincer și creez tot ceea ce creez cu scopul de a face lumea mai frumoasă și mai bună. Cu repect, dragoste umană și sinceritate. 

Din punct de vedere profesional, am 20 de ani de experiență în domenii ce au contribuit la cine sunt eu acum și ce pot eu face. 

În perioada 2005 – 2018 am activat profesional în Italia.

Ce am făcut acolo?   

  • Operator socio-sanitar pentru Agenție de lux care oferea servicii pentru spitale
  • Recrutare 
  • Asistent personal pentru femei de afaceri
  • Reamenjare & design interior 
  • Consilier vestimentar
  • Operator – Companie Metal Mecanică
  • Director de Marketing Companie Medicală
  • Organizator evenimente culturale pentru românii din diaspora
  • Consultanță pentru românii aflați în Italia ( acte necesare pentru muncă, acte necesare pentru credite, achiziții etc)

Din Italia am plecat cu gânduri bune și dorința de a dezvolta o comunitate la fel de unită și prosperă și în orașul meu natal, Oradea. 

Din 2018, în România fac următoarele:

  • Rebranding companii 
  • Consultanță de marketing
  • Organizare evenimente corporate
  • Crearea brandului LUXE – produse dermato-cosmetice dedicate podoabei capilare
    (bărbați și femei) 
  • Crearea și dezvoltarea grupului ”Sunt mămică, știu ce fac! by Ioana Orzan” (aproximativ 15k membre)
  • Campanii de dezvoltare a comunității
  • Evenimente de dezvoltare personală și antreprenoriat pentru femei
  • Podcast personalizat cu propria echipă de profesioniști

Lista poate continua, deoarece sunt foarte puține lucruri care NU le fac atunci când semnez un contract. Sunt omul bun la toate, care are pe cineva oriunde ai nevoie. 

Sunt omul conceptelor, omul integrării companiilor în comunitățile locale, omul conectării oamenilor între ei, omul care oferă respect și valoare și are aceleași pretenții de la cei din jur. 

Eu nu le știu face pe toate și nici nu le fac pe toate. Am echipa de specialiști pregătiți pentru planificare și acțiune conform celor stabilite. 

Eu sunt omul din spatele brandului tău, dar fața propriul brand. 

Cu mine alegi să colaborezi dacă rezonezi cu mine și vezi potențialul. 

Restul le stabilim ulterior. 

Introduceți numele de utilizator și parola pentru a vă autentifica în contul dvs.